Accept cookies de la acest site.

Folosim cookies pentru a facilita mai buna funcționare a acestui website. Pentru a afla mai multe despre aceste cookies, vă rugăm să citiți Cookies Policy. Dacă veți continua fără a schimba setările pentru cookies, veți consimți pentru a le folosi, dar, dacă doriți, puteți obține informații despre cum să înlăturați cookies prin schimbarea setărilor în Cookies Policy.

Grămada

Grămada este un mijloc de a reîncepe jocul după o oprire cauzată de o infracțiune minoră (de ex., un înainte sau o pasă înainte) sau după ce balonul devine nejucabil într-un ruck sau mol. Grămada îi adună pe toți înaintașii și pe mijlocașul la grămadă într-un singur loc de pe teren, creând astfel treisferturilor oportunitatea de a iniția un atac, profitând de spațiul creat în celelalte zone.

Gestica pentru acordarea grămezii (stânga) și pentru formarea acesteia (dreapta)

Balonul este introdus la mijlocul tunelului format de cele două linii întâi, moment în care cei doi trăgători pot să-și dispute posesia balonului încercând să-l agațe și să-l transmită înapoi, în direcția propriilor coechipieri. De regulă, echipa care introduce balonul câștigă posesia, deoarece trăgătorul și mijlocașul la grămadă pot să-și sincronizeze acțiunile.

Odată ce posesia a fost asigurată, echipa poate să țină balonul pe sol, în interiorul grămezii, și să încerce să-și împingă adversarii pentru a câștiga teren. De asemenea, jucătorii pot să aducă balonul la ultimele picioare din grămadă, de unde acesta este pasat către treisferturi, jocul deschis reîncepând.

Mijlocașul la grămadă

Jucătorul cheie la o grămadă este mijlocașul la grămadă. Acest jucător introduce balonul în grămadă, se deplasează la linia ultimelor picioare și este, de regulă, acela care culege balonul și îl pasează mijlocașului la deschidere, care apoi poate să-l distribuie către treisferturi. De îndată ce jucătorul culege balonul, adversarii pot să atace și să placheze orice jucător cu balonul, pentru a câștiga posesia.

© World Rugby 2010 - 2018 | Termeni şi condiţii de utilizare | Clauze de confidenţialitate | Cookies Policy | Confidential Reporting Policy.